Laptele Viselor

Biennala din Venetia, in Il Giardini, august, iesim din umbra zidurilor si intram in caldura toropitoare unde dam de tipatul cicadelor scoase din minti, tipat mereu egal, ca o mantra. Ajungem la prima terasa care ne iese in cale in Il Giardini, unde spre bucuria mea vad multi adolescenti impreuna cu parintii.

Vazundu-ne cum cautam un loc, printre mesele albe ne face semn sa ne asezam la masa ei, o femeie cu o palarie de pai cu boluri largi si niste ochelari de soare superbi. Are in fata o sticla mica de prossecco si o punga cu chipsuri. Gestul ei a avut ceva atat de familar dar mai ales decisiv ca si cum pe noi ne astepta si noi stiam ca suntem asteptati. Avea un ten alb foarte curat, un zambet onest si niste dinti corecti definitiv, gesturi elegante si extrem de precise. Ne povesteste cu o voce usor pitigaiata dar serioasa ca ea vine de multi ani la bienala, ca a studiat istoria artei in Florenta si ca locuieste in Washington.

Apoi la fel de firesc ca gestul prin care ne-a chemat la masa ei, a inceput sa ne spuna tot felul de detalii despre pavilioanele care i-au placut cel mai mult anul acesta si cat de bun a fost cel al Romaniei din 2019 (dupa ce a inteles ca suntem pentru prima oara la bienala). Cred ca a durat 15 minute conversatia in care ne-a recomandat inclusiv restaurante in Florenta unde urma sa mergem in cateva zile si o biserica din oras care-i placuse foarte mult in anii de facultate.

Nu ne-am prezentat, am uitat. Ea a pornit discutia si a incheiat-o la fel de brusc si firesc. Nu am reusit sa vedem toate pavilioanele, insa tot ce ne-a indicat americanca, am vazut, am respectat fara tagada recomandarile ei clare. Stia. Stia inclusiv multe nume de artisti romani ca Paul Neagu, Piliuta, Victor Brauner. Imi facusem cat de cat temele pentru bienala insa a devenit mai simplu sa preiau de la ea, pentru ca increderea pe care ne-a castigat-o in cateva minute, femeia cu alura de Anna Wintour, ne-a aratat cat de simplu e sa cuceresti niste oameni si sa le lasi o senzatie dulce. Rar am intalnit oameni care sa fie atat de penetranti, fara a avea nici cea mai mica urma de obraznicie, impudoare, lipsa de finete. Poate era de fapt o Anna Delvey (Anna Sorokin). Oricum am hotarat ca o cheama Anna. šŸ™‚

Laptele Viselor e titlul Bienalei de anul acesta (care a avut prima editie in 1854), titlu preluat dupa o carte a Leonerei Carrington, are trei teme : reprezentarea corpului uman si a metamorfozei lui; relatia intre om si tehnologie; conexiunea intre corpuri si Pamant.

Pavilion
Danemarca

Danemarca, USA, Franta, UK, Germania si Austria au fost cele mai interesante pavilioane pentru noi din tot ce am vazut.

In afara Bienalei, am vizitat si expozitia lui Anish Kapoor unul din cei mai in voga artisti din lume,acum. O expozitie pe care am Simtit-o prin tot corpul. Sangerosul Kapoor, asa l-am poreclit….dupa ce am intrat in cateva camere in care tocmai “se savarsise” un macel. Sange si bucati de corp uman din ceara…..care sufocau spatiul in care eram.

Lumea concetrata prin arta, e libera de suferinta si ofera un spectacol interesant. Asa ca….e frumos la Bienala. Works for me šŸ™‚

Anish Kapoor at Gallerie dell’Accademia di Venezia
Advertisement

Italia. Con el alma

Vant, soare, muzica. Suntem pe drumuri inguste printe vii, pe dealuri, prin Toscana. Cu pielea de gaina si zambetul pana la urechi. 

Ochii imi sunt pe geam. Chiparosii. Copaciiiiii aia ca in basme, care strajuiesc drumul ca niste soldati cuminti si demni, parca neatinsi de mana omului de mii de ani ā€¦Unul dupa altul, unul dupa altul, pe un drum parca interminabil. Coboram din masina, ne invartim in loc sa cuprindem tot, aleeeeeeerg, pot sa aleeeerg printe ei in sus si in jos, la nesfarsit. Acum sunt pe plaja, in fata unor valuri mari parca iesiteĀ  din vocea lui Pavarotti in timp ce canta Caruso si a unui soare puternic. Acum in Florenta, langa alti privitori opriti in fata lui David, intr-un exces de tacere. Acum inapoi, pe drumul necunoscut strajuit de chiparosi, pe unde nu trece nimeni, un drum doar pentru noi.

Se aude Al Bano si Romina, “Felicita”. Ascultam playlist-uri intregi de muzica, in limba lui Dante. Acum e Pavarotti, acum Mina, ba nu, e Celentano, Rita Pavone.

Intram in orase in satuce, nu au miros asa cum are Atena, alta mare iubire a mea. (Da. Si de locuri ma indragostesc ca de oameni, iubiti, prieteni).

Italia nu are miros, insa are gust de prosecco, busuioc, parmeggiano, tiramisu si soare. Are sunet, sunet de voci puternice si de valuri care se sparg la mal, Italia se simte pe piele, se lipeste de obraji, de frunte, curge pe degete ca inghetata si iti sugi degetele nu cumva sa-i pierzi ceva din bunatate.

Italia se simte ca o fata jucausa, vesela si romantica care poate plange la apus de fericire si nostalgie si pe care o vezi cum se transforma intr-o fractiune de secunda, fara sa iti ofere ragaz, intr-o femeie spectaculoasa cu tot sex-appealul din lume prins intr-un zambet mandru si complice.

Am vazut-o pentru prima oara Con el alma cum zicea Goethe, alt indragostit de Italia si tot frumosul asta pe care il emana tandru din ea te face sa vrei sa prinzi timpul puternic de brate si sa il tii nemiscat ca sa iti poti hrani sufletul cat mai mult timp. Mirarea si uimirea pentru mine au oprit timpul in loc de cateva ori.

Sentimentul e diferit fata de dragostea pentru acasa, pentru care iubirea e cu lacrima si despartirea etern neputincioasa. Darā€¦..indragostirea de un pamant care si-a pictat orasele in cele mai frumoase culori, un pamant pe care il simti atat de viu sub pasii tai, viu in bucurie si melancolie,  unde simti miile de ani de istorie si miile de povesti din jurul tau, parca pasesti altfel, privesti altfelā€¦.cu duiosie, constient ā€¦ā€¦

Sunt locuri ca niste gazde trecatoare si locuri ca niste gazde eterne, pe care le tii minte pe dinafara.

ViatAaaaa

E misto cand ai un blog din 2010 si s-a facut 2022 :). Nu prea te-ai tinut de el, adica au fost ani de zile in bezna (pentru blog doar). E misto cand il recitesti pentru ca ai un zambet timp pe fata. Eu cel putin asa zambesc acum pentru ca am recitit una din postari. Cred ca unul din hobby-urile mele ar trebui sa fie intoarcerea in timp, episoadele de nostalgie, frecat amintirile de pe o parte pe alta.

Imi e greu de multe ori cu prezentul in pofida tuturor sfaturilor de dezvoltare personala. (Ha Ha Ha). De aia ador sa fac poze pentru ca pot trai la fel de intens un moment si dupa 5 ani doar uitandu-ma la o fotografie.

Cum sar intr-o piscina si ma dau peste cap, asa sar in amintiri si pot sta minute in sir sau pot povesti intamplari de acum 20 de ani ca si cum ar fi fost ieri. E fain ca ne schimbam atat de neasteptat si ca ne putem imersa in trecut cand clar esti mai departe de atunci, poate si mai detasat dar sigur mai obiectiv sau cel putin mai recunoscator ca ai ajuns pana aici. Aici de unde iti poti aduce aminte. Pentru ca “averea cea mai de pret e viața, si viața noastră, va rog să mă credeți, nu atĆ¢rnă decĆ¢t de un fir de păr” Alexandre Dumas.

Aici unde iubesti viata intr-un cu totul alt mod decat ai facut-o vreodata. (Poate de frica ca realizezi cat e de scurta e sau cat de fragili suntem). Aici unde am ajuns si eu poate mai tarziu sau mai repede ca altii. Adica nu intr-un consum hedonistic al vietii alandala, ci intr-unul hedonistic inclestat si cu fascinatie pentru hazard, orientat si pe ce poti sa oferi, nu doar sa iei. Pentru cum nu lasi viata sa te traiasca ci pentru cum o traiesti tu pe ea.

Nu e ca timpul schimba lucrurile, doar noi ne schimbam in timp.


O saptamana cu Warhol si Zelea Codreanu

A fost o perioada amestecata. Cand am schimbat prefixul (varstei) si diversele rezolutii mi-au survolat atmosfera am incercat sa pun ordine in lucruri, lecturi, prieteni, viata, cat sa ma aflu acasa in sufletul meu. (Senzatia de nevoie de oglindire in oglinda, dupa o perioada de oglindire in metal). Ā 

Si parca nimic nu e intamplatorā€¦. šŸ˜Š pentru ca in aceasta incercare de oranduire pe care o tot aman, mi s-a parut amuzanta saptamana asta in care Zelea Codreanu a co-existat in gandurile mele o data cu Andy Warhol. Am citit cartea Tatianei Niculescu despre el si am urmarit documentarul de pe Netflix cu Warhol.

Ordinea cea noua pe care ma gandisem sa o incep gliseaza intre un eu exhibitionist, democratic, avid de orice e outrageous, extrem si creativ, invaluit de hipersensibilitate (atmosfera din jurul lui Warhol) si un eu in cautarea disciplinei, linistii, tacerii, darzeniei si misticismului  (lui Zelea) mai putin antisemitismul furibund al ultimului.

Legatura poate sa para fortata, insa coincidenta i-a adus impreuna pe cei doi, cel putin in universul meu. Doua personaje un pic prea paradoxale. Unul (Warhol) atat de liber si prolific intr-o America care il imbratisa cu toate excentricitatile lui si altul (Codreanu) un patriot cu densitate sufleteasca,orgolios, crunt de inversunat, razbunator.

Fortat, fortat, insa pana la urma exact asa e si lumea de astazi. Acelasi contrast profund intre ce se intampla acum legat de razboiul vecin si viata cealalta a noastra in afara conflictelor de genul asta cu nenea Social Media la brat. O lume a libertatii si creativitatii si o lume incordata, grea, morbida si ingrozitor de violenta.

Asa a fost dintotdeauna, asa va fi mereu probabil. O lume schizofrenica in care regasirea tine de noi.

Recomand (fara expresia ā€œcu dragā€ pe care nu stiu unde as putea sa ma ascund sa nu o mai aud) cartea Tatianei Niculescu si de fapt imersiunea in putina istorie ca sa intelegem unde suntem pentru ca am inteles cine am fost si documentarul despre Andy Warhol pentru descoperirea unui artist care transcede prin sinceritatea lui.

 Nu stiu cine a zis asta, insa e valabila pentru ambii despre care am vorbit mai sus ā€œCea mai mare libertate a omului este aceea de a avea propriile ganduri, cel mai mar curaj este de a spune ceea ce gandesti. ā€œ

PS: Warhol a facut cateva filme interesante, din care eu am vazut doar ā€œVinylā€ o adaptare dupa ā€œPortocala mecanicaā€ a lui Brugges. Le gasiti pe Ubuweb, gratis.

P.P.S. Si evident ca mi-am imaginat o discutie intre cei doi. O Dumnezeuleee ! šŸ˜€

“Otelul nu era voie sa-l sorbim cu zgomot, tu o faceai”

Jurnalele, autobiografiile, memoriile…. :). Ā Din clasa a 8 a pana in anul 2 de facultate am avut si eu jurnalul meu in care imi notam toate intamplarile, filmele vazute, cartile citite, citate, melodii pe care le descopeream, actori, poeziiā€¦ Toata adolescenta mea bantuita de tot felul de figuri interesante, intamplari nu neaparat deosebite insa absolut miraculoase pentru mine, toata adolescenta mea e in agendele si caietele aceleaā€¦.atat de pretioase acum, atat de ascunse de mama, atunci. Lumi peste lumi, schimbari de perspectiva, experiente devastante, decisive, diurne, diluate, – ha ha ha ha – pe care acum le parcurg in 30 minuteā€¦..cand le recitesc.

Jurnalele sunt fascinante pentru ca e nevoie de curaj sa te marturisesti tie, lumii, depinde. Scrisul e terapeutic, te simti fertil si undeva intr-un cotlon al mintii crezi ca ti se indeplinesc dorintele daca scrii ca si cum ar urma sa se concretizeze totul dupa ce lasi stiloul jos…. (my superstitious way of thinking šŸ™‚ ).

De asta am fost o devoratoare de jurnale mari, pentru ca acolo gasesti cancanuri (hi hi) dar mai ales multa literatura si cugetari filozofice de buna calitate.

Cele mai frumoase jurnale citite de mine, daca n-am uitat ceva…

Jurnalul adolescentului miop ā€“ Eliade

Jurnalul unui geniu ā€“ Dali

Jurnalul unei fete greu de multumit – Jeni Acterian

Scrisori catre fiul meu ā€“ Liiceanu

Caietele lui Cioran

Jurnal – Kafka

Confesiunile unei dependente de arta – Peggy Guggenheim

Eliade, Jurnalul adolescentului miop “Dupa ce o perioada e depasita, durerile şi nelinistile sunt uitate.”

Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit “Dostoievski are geniul de a te face să crezi ca ideile pe care le improasca scrisul sau tasnesc din tine.”

Kafka “Otelul nu era voie sa-l sorbim cu zgomot, tu o faceai”

Knockin’ on heaven’s door

dormit sub stele, dormit in pod cu fan, fum de la frunze arse, ulcior cu flori de camp, lavoar, manastiri vechi, codite impletite cu carpe, miros de covoare tesute din lana, tablouri de Bezem, Filimon si Papara, dantela, brocarturi, parfum de cafea cu cardamon, cai, vase vechi, cand Hrusca, cand Beatles, cand Dvorak, Ā miros de lemn proaspat, livezi de meri cat vezi cu ochii, chipuri luminoase din fotografii vechi…..Ā  Unul din raiurile mele…..

Prin timp

Au trecut 3 aniā€¦ā€¦plini de bine si rau. Extremele binelui si raului.

Ani in care un blog cu postari despreĀ ce am invatat de cand sunt mareĀ ā€¦.sau frumustea unei dupa-amieze la casa Storck, e prea mic pentru tot ce am trait…… (Extreme) IMG_6658

Insa din cand in cand voi mai trece pe aiciā€¦.ca fiind ceva al meu, scriind despre una alta care sunt importante sau interesante in ziua respectiva, a scrisuluiā€¦ Sa nu il parasesc.

De la Ā«Ā Once Upon a Time in HollywoodĀ Ā» Ā a lui Tarantino mi se trage. De la muzica din filmā€¦.care te duce in alte timpuri, care au disparutā€¦..si pe care le iubesc atat de mult.

Nostalgia e asa de placuta, si dorul e tot mai prezent o data cu trecerea anilor. Se aduna nori in cestile de cafea, se aduna povesti, Vami Vechi, Grecii, seri cu prietenii, dulci si amare reintalniri, plecari insuportabile inexplicabile, aparitii si re-aparitii ale unor oameni buni si frumosi, brusc, cum pocnesti din degete, dupa 20 de aniā€¦..Acum pot sa spun ca ma cunosc cu cineva de 30 de aniā€¦.E asa de anapoda si sanatos ca se aduna atata istorie personala, atatea amintiri, atatea anotimpuriā€¦.

E inca vara, sunt inca in sandaleā€¦..si mama care e prezenta in gandurile si visele mele mai mult ca oricand, m-a invatat asa de frumos sa ma bucur de fiecare anotimp, mi l-a aratat . Mergand de mana, aratandu-mi culorile frunzelor, cerul, sa miros, sa ascult, m-a invatat sa vad detaliile fermecatoare ā€¦.. E vara spre toamna si am pofta de ardei copti, de copt vinete, ca la despartireā€¦.sa mai stam putin sa ne bucuram acum, repede, mult, sa ne ajunga pana la anul. Mai e putin pana la toamna, mai stam in sandale si in hainele alea cele mai subtiri si eu pentru prima oara imi doresc sa tin de mana o fetita mica si sa ii arat frumusetea transformarii verii in toamna si sa cantam pe strazi Andries si Sur le pont dā€™Avignion ā€¦ Ā Ā Pentru ca trecerile intre anotimpuri si transformarile pana lucrurile sunt clare si toamna e toamnaā€¦..sunt un minunat preludiuā€¦.

O zi de septembrie

Pentru ca……Olivia….si pentru ca Jocul Orb e contagios. Ā http://joculorb.blogspot.ro/2016/09/o-zi-de-septembrie.html
14384095_10207600567517630_1312084643_n

Asa ca…o zi de septembrie, e o zi de:

– inspirat valuri de aer curat pe plaja, la mare, langa un latte ;

– de terminat mai multe carti desfacute la inceputul veriiā€¦(ooo, da! Vama nu te lasa sa citesti, te indeamna sa privesti, sa traiesti );

– de ascultat tatal unei prietene la 2 noaptea cum povesteste cu bunatate si dureroasa nostalgie despre ulcioarele cu lapte prins din casa de la tara a copilariei lui si despre cele mai mici gesturi ale unui bunic simplu, bland si vertical, despre o lume trecuta, dar autentica, cu sunet de cantat de cocos dimineata, strigate de copii pe ulite stramte si miros de animale venite de la pascut;

– de pus pe hartie proiecte, liste, listute;

– facut snorkeling prin Grecia (ah!);

– ascultat Goran Bregovic live in concert dupa muuulti ani;

– cautat si mancat galusti cu prune ca Haplea, e nebunia prea nebunie pentru facut;

– zambit, ras, lacrimat;

– plecat la Piatra-Neamt pentru cautarea timpului pierdut din vara asta si piure de castane;

– de vazut expo “Amintiri de departe despre oameni…” Ā de Iris;

– de ingrijorat analizand efectele timpului asupra felului de-a fi al fiecaruia dintre noi (nu puteam sa o zic mai bine ca Olivia);

– bucurat de transformarea culorilor zilelor in galben, verde, ruginiu si umplut casa cu flori;

– selectat spectacolele din Festivalul National de Teatru;

– de intalnit cu oamenii mei frumosi unde n-au loc dialoguri de plastic;

– ascultat si mirosit ploaia;

– de scris pe blog dupa 4 ani si jumatate…

 

Memoria gestului

imagesCAWDQPD6Oradea e ca o femeie. Si cumĀ femeile protejeaza, in loc sa simt orasul ca pe “inchisoarea” mea timp de o luna, am simtit ca orasul are grija de mine si am descoperit la fiecare pas povesti, locuri de poveste, intamplari, oameni, oameni, personaje unice. Am descoperit si ceva nou, al meu, inca o parte din devenire pe care nu pot sa-l definesc, ceva insotitĀ de o stranie bucurie, o suspendare intre nostalgie si cautare.

Nostalgia de acasa, sau de a avea un acasa!Ā O cautare a unor raspunsuri sau poate a unor intrebari bune. Insa m-am obisnuit sa treaca un timp pana sa inteleg, pana sa gasesc semnificatia a tot ceea ce e in jurul meu sau a ceea ce mi se intampla. Sunt intr-un vesnic defazaj cu prezentul. šŸ™‚

Asa ca pana sa inteleg neantelesul traseului meu….mai bine saĀ scriu despre perioada plimbarilor lungi printre platanii uriasi ai Oradei.

A inceput toamna si toamnaĀ bihoreana e evident linistita, are frunze maaaari, colorate care salasluiesc pe strazi siĀ cand le clintesti din loc, atunci vezi cat de fragile sunt. Si fooooootballll cu frunzele si fosneeet….Ā  Apoi are podurile lungi si CrisurileĀ flancate de salcii, bisericile in careĀ parcaĀ s-au adunat toti preotii intelepti din tara asta, teatrulĀ si mirosul de pepene galben al scenei, sunetele limbilor pe langa care treci, ale romanilor, ungurilor, slovacilor….linistea orasului de provincie, linistea parcurilor, mirosul de kurtos kolac si umbra-mi care se prelinge peĀ cladiri, pe copaci, pe asfalt la fiecare pas pe care il fac.Ā Ā 

Oamenii. Oamenii sunt oameni, si cand esti singur esti atent si ai timp sa ii observi. Si aici i-am intalnit pe cei mai calzi, delicati, respectuosi si zambitori….cu povesti grele, cu munci si mai grele, insa cu suflet siĀ bucurie de viata.

M-am apucat sa scriu toate astea (pe scurt) pentru ca astazi a fost prima oara cand mergand prin viscol cu nasu’ bagat in fular si uitand pentru cateva momente de frumusetile din jurul meu, m-am trezitĀ luata in brateĀ din senin, invartitaĀ si pupata pe frunte de un tanar zambaret, in mijlocul strazii, care a disparut fugind prin zapada…

Asa e Oradea, te imbratiseaza cand te ia mai tare obsesia grijii si a necazului, si te lasa uimit in ninsoare, zambind. Ā 

Raman cu memoria gestului.

P.S. de acultat Maximilian Hecker – Homesick (nu reusesc sa-l atasez cu nici un chip šŸ™‚ )